Despre
Creatori de super-eroi științifici
Copii din mediul rural implicați
Campanie social media
FDpR - Fundația Dacia pentru România
Fundația Dacia pentru România este o organizație non-profit dedicată construirii unei societăți incluzive în care mobilitatea fizică și socială devin accesibile tuturor. Prin intermediul programului de granturi „Mobilitatea contează”, fundația sprijină organizații care dezvoltă soluții inovatoare pentru acces la educație, integrare pe piața muncii și acces la cultură, contribuind astfel la creșterea calității vieții și la valorificarea potențialului uman în comunitățile din România. Valorile fundamentale ale Fundației sunt responsabilitatea, incluziunea, solidaritatea și empatia, iar misiunea sa este să elimine barierele care împiedică oamenii să ajungă „acolo unde contează”.
Asociația The Da Vinci System este o organizație non-profit pentru tineret din Turda, România, dedicată dezvoltării personale și comunitare a tinerilor prin educație non-formală și implicare civică. Prin proiecte și ateliere practice, asociația oferă tinerilor oportunități de învățare în domenii precum STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), dezvoltare de competențe digitale, dezbateri, antreprenoriat și abilități sociale. Scopul său este să transforme educația într-o aventură și să sprijine tinerii în a-și descoperi potențialul, pentru o participare activă și responsabilă în comunitate. Organizația desfășoară programe educaționale, ateliere și campanii de conștientizare adaptate nevoilor comunităților locale.
